..:::Semnificatie:::.

Anime (din cuvântul japonez アニメ anime, la rândul lui o abreviere a cuvântului englez animation, însemnând animaţie) este o specie de desen animat. Deşi în Japonia termenul este folosit pentru a denumi orice film de animaţie, în Vest termenul se referă în general numai la animaţia japoneză. La originea acestui gen stau benzile desenate japoneze numite manga.[1][2]

În Japonia filmele de animaţie sunt foarte îndrăgite, semnificativ fiind faptul că în anul 2001 filmul anime Spirited Away (Sen to Chihiro no Kamikakushi) a întrecut în popularitate filmul Titanic.[necesită citare]

Iniţial anime-urile erau desenate manual, însă în ultimii ani tehnicile asistate de calculator practic s-au generalizat. Tehnicile anime sunt utilizate în seriale televizate, producţii cinematografice şi video, jocuri pentru computer, publicitate etc. În ce priveşte conţinutul, formatul anime este utilizat în toate genurile ficţionale.

Istorie

Începutul secolului al XX-lea a marcat dezvoltarea proiectelor anime, odată cu experimentarea japoneză a tehnicilor animate explorate în Franţa, Germania, Statele Unite ale Americii şi Rusia.[3] Ecranizarea celui mai vechi anime a avut loc în 1917; era un clip de două minute cu un samurai care încerca să îşi testeze noua sabie pe ţinta sa, doar ca să fie înfrânt de către aceasta.[4]

Anul 1930 devine anul când animaţia devine alternativa narării comparate cu industria subdezvoltată a actoriei (live-action). Spre deosebire de America, industria live-action rămâne în Japonia o piaţă mică, suferind de bugetări şi restricţii ale locaţiilor şi castingurilor. Lipsa actorilor vestici, de exemplu, a făcut aproape imposibile realizarea filmelor a căror acţiune se desfăşoară în Europa, America sau lumi fantastice care nu implică Japonia. Animaţia le permitea artiştilor să creeze orice personaje şi locaţii.

Succesul filmului Albă-ca-Zăpada şi Cei Şapte Pitici al lui Disney din 1937 influenţează animatorii japonezi.[5] Osamu Tezuka adaptase şi simplificase numeroase tehnici de animaţie Disney pentru a reduce costurile şi numărul cadrelor în producţie. Această metodă a fost percepută ca o tehnică temporară care să îi permită producţia într-un program fix cu personal neexperimentat.

În timpul anilor '70, are loc o creştere a popularităţii seriilor manga, care ulterior au fost animate, în special cele create de Osamu Tezuka, care a fost numit o „legendă” şi „zeul manga”.[6][7][8] Munca sa şi a altor pionieri în domeniu au inspirat caracteristici şi genuri care sunt elementele fundamentale ale animeului de astăzi. Genul robotic (cunoscut ca „Mecha” în afara Japoniei), de exemplu, luase formă prin Tezuka, se dezvoltase în genul Super Robotului prin Go Nagai şi alţii, şi a fost revoluţionat la sfârşitul deceniului de Yoshiyuki Tomino, care dezvoltaze genul Robotului Adevărat. Anime-urile cu roboţi precum seriile Gundam şi Macross au devenit clasice în anii '80, stilul robotic fiind cel mai comun în Japonia şi restul teritoriilor. Perioada aceasta devine mai acceptată în mainstreamul japonez (deşi mai puţin ca seriile manga) şi cunoaşte o expansiune în producţie. Seriile anime cunosc expansiunea în magazinele de peste mări în anii '90 şi chiar mai mult după anul 2000.

Terminologie

În limba japoneză, termenul animaţie este scris în katakana ca アニメーション (animēshon). Termenul abreviat, anime (アニメ), este iniţiat în anii '70.[9] Ambele forme sunt valide, însă forma mai scurtă este cea mai utilizată. Pronunţia japoneză a anime diferă semnificativ de engleza standard, care are diferite vocale şi accente (în japoneză fiecare timp are acelaşi accent).[10] Ca puţinii termeni japonezi cum ar fi saké, Pokémon, şi Kobo Abé, anime este câteodată rostit animé ca în franceză cu accent grav pe ultimul e, pentru a releva cititorului că acea literă se pronunţă. Totuşi, accentul nu apare în nici o utilizare a japonezei romanizate.

Utilizarea termenului

În Japonia, termenul nu specifică originea naţională a animaţiei; totuşi, este folosit ca o familie de cuvinte pentru toate formele de animaţie din întreaga lume.[11][12] În engleză, sursele din dicţionare definesc anime ca „stil de animaţie japoneză a unei imagini în mişcare”.[13] Lucrările non-japoneze care împrumută stilizarea de la anime face referire la „animaţia influenţată de anime”, dar nu este neobişnuit pentru un privitor care nu ştie ţara de origine a unui asemenea material să îl numească simplu "anime". Unele lucrări sunt co-producţii cu companii non-japoneze, cum ar fi seriile IGPX sau Ōban Star-Racers ale Cartoon Network şi Production I.G, care s-ar putea sau nu să fie considerate anime de diferiţii spectatori.
Stil de desen utilizat în anime:
personajul Wikipe-tan

În engleză, anime poate fi folosit ca substantiv comun ("Urmăreşti anime?") sau ca un adjectiv supletiv („Anime-ul Guyver este diferit de filmul Guyver”). Poate fi utilizat şi ca substantiv defectiv, ca în „Cât anime ai colecţionat?” şi aşadar nu poate fi pluralizat în 'anime-uri.

Sinonime

Anime este corelat cu japonimaţie, dar acest termen nu mai este utilizat.[16] Japonimaţia a fost foarte utilizat în timpul anilor '70 şi '80, dar a fost înlocuit de anime în mijlocul anilor '90 pe măsură ce materialul a devenit şi mai cunoscut în ţările vorbitoare de engleză.[17] În general, termenul apare acum doar în contexte nostalgice. Deşi termenul a fost corelat în afara Japoniei cu orice animaţie importată din aceasta, este utilizat acum în Japonia, pentru a face referire la animaţia domestică. Cum anime nu identifică ţara originară în utilizarea japoneză, Japanimaţia este utilizat pentru a distinge lucrările japoneze de celelalte ale lumii.

În Japonia, manga poate să se refere şi la animaţie şi benzi desenate (deşi utilizarea manga pentru a se referi la animaţie este de multe ori restricţionată non-fanilor). Printre vorbitorii de engleză, manga se află sub strictul sens de bandă desenată japoneză. O altă explicaţie ar fi datorată de distribuitorul de anime al magazinelor din Marea Britanie şi S.U.A, Manga Entertainment: firma începuse folosirea termenului în Marea Britanie, lucru comun în afara Japoniei. Termenul "animanga" a fost utilizat pentru a se referi la anime şi manga deopotrivă.

Caracteristici vizuale

Ca mediu vizual, anime-ul tinde spre stilurile vizuale ce pot varia de la artist la artist sau studio la studio. Unele titluri pot avea stilizări comune: de exemplu, FLCL, este cunoscut pentru stilizarea sa exagerată. În constrast, titluri precum Only Yesterday sau Jin-Roh au aspect mai realist, având puţine exagerări stilistice.

În timp ce diferitele titluri şi artişti au propriul lor stil, multe elemente stilistice au devenit atât de comune, încât sunt descrise ca fiind un constituent al anime-ului în general. Totuşi, asta nu înseamnă că toate animeurile moderne trebuie să aibă un stil artistic comun şi strict. În general, cea mai comună formă de desenare a animeurilor este cea unde personajele au „trăsături fizice exagerate cum ar fi ochi mari, păr mare, membre lungi şi bule de dialog cu forme dramatizate, replici rapide şi onomatopeice, tipografie exclamatorie”.[18] Încă un element stilistic este cel al liniilor. În anime liniile sunt de obicei influenţate de aspectul stilistic al lucrului cu pensula, decât cu un stilou caligrafic.[3] Acest lucru poate fi datorat faptului că japoneza a fost scrisă în mod tradiţional cu pensula, având influenţă asupra artei japoneze, prin aceasta liniile pot fi diferenţiate de arta vestică. Cele vestice au fost făcute cu un stilou. Influenţele acestor lucruri pot fi observate în abundenţa grosimii liniilor.

Anime tinde de asemenea să împrumute multe elemente din manga, inclusiv text în fundal şi panouri. De exemplu, un opening poate folosi panouri manga pentru a spune povestea sau pentru a dramatiza un lucru pentru un efect comic, lucru întâlnit în animeul Kare Kano.

Distribuire

În timp ce anime-ul intrase în magazinele dinaintea Japoniei anilor 60, a cunoscut o creştere în exportul cultural din timpul expaniunii pieţei între anii 1980-1990. Piaţa anime pentru Statele Unite ale Americii singură „valorează aproximativ 4.35 miliarde $, conform Japan External Trade Organization”.[29] Anime fusese un succes comercial în Asia, Europa şi America Latină. De exemplu, jocul video Saint Seiza a fost lansat în Europa datorită popularităţii showului, chiar şi după ani de la încetarea transmisiei acestuia.

Companiile de distribuţie anime organizează licenţele şi distribuirile materialelor anime. Anime-ul licenţiat este modificat de distribuitori prin dublajul în limba ţării şi subtitrând melodiile japoneze. Utilizând un tipar de distribuire asemănător Hollywood-ului, lumea este divizată în cinci regiuni.

Unele editări ale referinţelor culturale pot să apară pentru urmarea mai eficientă a referinţelor culturii non-japoneze.[30] Anumite companii pot să îndepărteze orice conţinut inacceptabil, conform legii domestice. Acest proces de editare a fost utilizat foarte mult în trecut (ex. Robotech), încă folosirea sa a fost refuzată datorită cererii de anime-uri în forma lor originală. Această „atingere uşoară” a devenit favorita celor care erau nefamiliarizaţi cu anime. Utilizarea acestor metode sunt evidenţiate cu succes de Naruto şi programul de blocare Adult Swim al Cartoon Network, ambele care execută editări minore.[necesită citare]

Sosirea DVD-urilor a făcut posibilă includerea multiplelor limbi într-un singur produs. Acest lucru nu s-a întâmplat şi cu casetele VHS, în care un fişier VHS era folosit în mod separat şi fiecare casetă VHS costa cât un DVD. „Atingerea uşoară” se aplica lansărilor DVD, datorită faptului că includeau versinea dublată şi originalul japonez subtitrat, fiind tipic needitat. Anime-ul editat pentru televiziune este de obicei lansat de pe DVD needitat, cu toate scenele intacte.

Reţelele de televiziune transmit regulat programul tv. În Japonia, reţele majore naţionale, cum ar fi TV Tokyo fac acest lucru regulat. Staţiile de emisie regionale mai mici transmit anime sub ultra frecvenţă. În Statele Unite ale Americii, televiziunile prin cablu cum ar fi Cartoon Network, Disney, Sci-Fi şi altele îşi dedică o parte a timpului pauze pentru anime. Sony a pus bazele pentru Animax şi canalul Jetix al Disney, pentru emisia animeurilor în multe ţări ale lumii. Anime Central emite doar în Marea Britanie. Deşi este o încălcare a drepturilor de autor, unii fani adaugă subtitrări proprii la unele anime-uri. Acestea sunt distribuite ca fansubs. Implicaţia etnică a producerii, distribuirii sau urmăririi fansubs sunt subiecte foarte controversate chiar dacă grupurile fansub nu au nici un profit. Odată ce seria a fost licenţiată în afara Japoniei, aceste grupuri de obicei încetează distribuţia lucrărilor. Într-un caz, Media Factory Incorporated ceruse ca nici un material de-al lor să fie sursă fansubs, lucru respectat de comunitatea respectivă.[31] În alt caz, Bandai le mulţumise celor ce se ocupau cu fansubs pentru rolul lor în popularizarea serialului The Melancholy of Haruhi Suzumiya în lumea vorbitoare de limbă engleză.[32]

Internetul jucase un rol semnificativ în expunerea anime-ului dincolo de Japonia. Înainte de anii 90, anime-urile aveau o expunere limitată dincolo de graniţele Japoniei. Coincidenţa face că, odată cu creşterea popularităţii Internetului, anime-urile au cunoscut aceeaşi expansiune. Combinarea comunităţilor Internetului şi cantitatea de materiale anime în creştere, de la video la imagini, au contribuit la creşterea fancluburilor anime.[33] Pe măsură ce Internetul cunoaşte expansiunea, reclamele de pe Internet cunosc o creştere a revenues de la 1.6 miliarde yeni la peste 180 miliarde între 1995 şi 2005.[34]

Distribuire în afara Japoniei

Asia

Animaţia japoneză este foarte populară în ţări precum Taiwan,[35] Coreea de Sud[36] şi Asia de Sud,[37] unde, de exemplu, seria pentru copii Doraemon s-a extins în Thailanda şi Filipine, egalând seriile Pokémon.[38]

America Latină

În America Latină anime-ul a fost distribuit în decada anului 1970, în Mexic şi Argentina cu seriile Heidi, Princesa caballero, Candy Candy şi Meteoro.[39] Multe alte creaţii anime precum Les seguirían Kimba, El León Blanco, Mazinger Z,[40] Robotech au fost difuzate de programele latin-americane. Spre 1990 anime-ul a câştigat popularitate prin seriale precum Saint Seiya, Sailor Moon, Ranma 1/2 şi seriile saga Dragon Ball şi mai târziu Pokémon, Card Captor Sakura şi Yu-Gi-Oh. Distribuitorii erau Locomotion, Fox Kids, Cartoon Network. Actualii distribuitori latin-americani sunt Animax,[41] (succesorul lui Locomotion, loc care a fost cumpărat pentru Sony), Cartoon Network şi Etc...TV în Chile.[42]

Europa

Anime-ul a fost difuzat în Europa: Spania, Italia şi Franţa suferind de o "invazie pacifistă". Într-adevăr, primul anime transmis în Franţa a fost seria Ribon no Kishi şi Kimba, El León Blanco, însă importul masiv abia începuse doar după succesul seriei UFO Theft Grendizer, predată în 1978.[43] Televiziunea programatoare a anime-ului este un fenomen recent în Germania. Prima serie de transmisii în Germania de Vest a constat în Speed Racer în 1971, Captain Future în 1980, însă cu slabe succese, datorită acuzelor de violenţă exagerată şi nepotrivită pentru copii. În aprilie 2007 România, Ungaria şi Republica Cehă au lansat postul Animax